Satul Valea Şoşii este situat la cca. 50 km de reşedinţa judeţului, municipiul Bacău şi la 5 km. de municipiul Moineşti. Satul este aşezat la poalele munţilor Berzunţi, Tarniţa şi Măgura, întinzându-se pe o lungime de cca. 2 km. de-a lungul apei cu acelaşi nume Valea Şoşii.
Având o poziţie naturală cu un relief semi-muntos, la o altitudine
minimă de 500 m şi maximă după etajarea vegetaţiei de 700-750 m deasupra
nivelului mării. Satul se situează într-o regiune subcarpatică.
Pe lângă cele trei culmi muntoase acoperite cu păduri de stejar, mesteacăn, fag şi brad mai sus menţionate, satul Valea Şoşii şi comuna Poduri au şi o serie de dealuri, unele împădurite, altele de mult date agriculturii, dintre care cele mai însemnate sunt: Dealul Bujoarei, al Secăturei şi al Strâmbei, Dealul Păltinişului, Dealul Poduri, al Rediului şi al Rusăieştilor.
Printre dealuri, în văile adânci şi uneori neobişnuit de strâmte, la unele din extremităţi sau chiar pe parcurs, curg pâraiele care poartă numele dealului pe lângă care curge sau din care izvorăşte şi pe malurile cărora sunt fâneţe, vii, livezi, culturi de cereale ori de legume.
Majoritatea locuitorilor satului sunt români de religie ortodoxă, ocupaţia lor principală fiind agricultura, un număr redus fiind angajaţi în industrie ori comerţ, după schimbările din 1989. Există la poalele Dealului Păltinişului şi o minoritate de ţigani, de religie ortodoxă, care nu aparţin însă parohiei Valea Şoşii.
În anul 2010 numărul enoriaşilor parohiei Valea Şoşii era
de 170 capi de
familie cu 430 suflete, plus vreo 50 de persoane plecate în străinătate.
De la an la an, populaţia satului îmbătrâneşte şi scade.
Menţionăm că nu întreg satul Valea Şoşii este
arondat acestei parohii, o parte din locuitori aparţinând parohiei
Poduri.
Date foarte importante despre vechimea satului şi alte informaţii găsiţi dând click aici.
În sat nu se păstrează portul popular datorită oraşului cu care suntem în vecinătate. Se păstrează obiceiurile străbune legate de naştere (botezul, scăldatul, molifta, datul colacilor la naşi, luarea din moţ), nuntă (peţitul, datul mâinii, chematul la nuntă de către mire, gătitul mirilor, luarea miresei şi dansul prilejuit de acesta, iertăciunea de la părinţi, cununia, petrecerea, molifta şi coliva pe care o aduc mirii la biserică) şi sfârşitul vieţii (sfântul maslu şi împărtăşania pentru cei de pe patul morţii, citirea stâlpilor şi priveghiul pentru morţi, bocetele, darea punţilor şi praznicul la înmormântare, soroacele de pomenire şi pomul), precum şi obiceiurile de Crăciun (colindatul, mersul cu Steaua) şi de Anul Nou (Pluguşorul, Capra, Ursul, Buhaiul, Plugul, Sorcova).
Numele actualului sat după tradiţie provine de la numele primilor locuitori aşezaţi în locurile acestea şi anume Şoşa.
În sat există o şcoală construită în 1924, care a funcţionat mai întâi cu 4 clase, iar mai târziu s-a adăugat şi grădiniţa (1960) şi s-a transformat în şcoală de 8 clase, chiar cu 2 rânduri de clase în anumite momente, dând numeroase generaţii de absolvenţi foarte bine pregătiţi.
După 1990 s-a predat religia în şcoală de către Pr.Petre Moraru, iar din 1996 de către Pr.Ovidiu Hereş. În acest fel s-a reluat legătura tradiţională dintre Şcoală şi Biserică, benefică pentru toată comunitatea. Pe lângă lectoratele cu părinţii pe care şcoala le susţine, după 1998 s-au desfăşurat activităţi cultural-religioase periodice împreună cu Biserica, atât pentru elevi, cât şi pentru părinţi, pe teme de actualitate ale societăţii în care trăim (prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi tutun, a violenţei în familie, probleme în educaţia copiilor, sănătatea şi pericolele ce o ameninţă, precum şi cunoaşterea şi aprofundarea tradiţiilor religioase şi culturale ale neamului nostru).
Partea din imagine a şcolii a fost demolată, asociaţia Betania ridicând o şcoală nouă cu 2 clase.
În ultimii ani şcoala a fost aproape de desfiinţare, şi nu a mai jucat un rol important în viaţa satului Valea Şoşii, majoritatea elevilor nu mai erau enoriaşii noştri, iar preotul paroh nu a mai predat religia în această şcoală.
Începând cu anul şcolar 2010-2011 şcoala s-a închis, Biserica parohială rămânând singura instituţie din sat.
ISTORIC - Biserica parohială este construită în anul 1854 după Pisanie,
sau 1860 după Anuarul Sfintei Episcopii a Romanului şi Huşilor din 1936,
de către enoriaşi.
PREOŢI SLUJITORI ŞI CÂNTĂREŢI DE-A LUNGUL TIMPULUI:
Pr.Chiriac Zota
Pr.Neculai Patrichi
Pr.Dimitrie Patrichi-fiul său
Pr.Constantin Crişan
Pr.Gheorghe Şelaru (1939-1976)
Pr.Petre Moraru (1976-1995)
Pr.Ovidiu Daniel Hereş din 1995
şi cântăreţii: Ion Gavriliu, Ion Mareş, Vasile Iftimie, Ion Dobrovăţ, Cezar Sava, Ioan Oltu.
DESCRIERE - Biserica este construită în stilul moldovenesc, are formă de cruce şi este zidită din piatră, zidul având grosimea de 1 m.
Mai târziu s-a adăugat un pridvor lateral cu intrarea dinspre sud.
Acoperişul este din tablă.
Catapeteazma datează din anul 1881, este din lemn, nu este sculptată, fiind vopsită în ulei. Culorile predominante sunt maro şi roşu, se păstrează relativ bine, dar nu prezintă valoare artistică. Pictorul este necunosut.
Interiorul Bisericii a fost pictat în 1936 de pictorul Jean Dumitrescu şi ulterior a fost refăcută pictura, care nu prezintă valoare istorică sau artistică deosebită.
Biserica nu este înzestrată cu obiecte preţioase şi nu are obiecte de cult de valoare istorică sau artistică deosebite.
LUCRĂRI DE CONSTRUCŢII ŞI REPARAŢII DE-A LUNGUL TIMPULUI
În anul 1936 Biserica a fost renovată complet şi pictată.
În anii 1967-1969 s-au efectuat reparaţii capitale, Biserica fiind
resfinţită în 1969 de Episcopul Partenie Ciopron al Romanului şi Huşilor,
paroh fiind Pr. Gheorghe Şelaru.
După cutremurul din 1977, Biserica a suferit avarii serioase, care au necesitat reparaţii capitale atât în exterior, cât şi în interior. Astfel între anii 1980-1982 a fost refăcută pictura, tencuită exterior, construită troiţa din faţa Bisericii şi s-a împrejmuit cu gard de fier în faţă şi de lemn în rest curtea Bisericii. În anul 1982 Biserica a fost resfinţită de către P.S.Eftimie al Romanului şi Huşilor, paroh fiind Pr.Petre Moraru.
Începând cu 1 septembrie 1995 Parohia Valea Şoşii s-a despărţit în două:
Parohia Prohozeşti având pe Pr. Petrea Moraru paroh şi Parohia Valea Şoşii,
având paroh pe
Pr. Hereş Ovidiu Daniel.
În anii 1997-1998 s-a acoperit cu tablă şi s-a renovat exteriorul Bisericii. În decembrie 1999 s-a turnat din nou clopotul mare mărindu-se de la 180 kg la 215 kg, la Iaşi. Costul lucrării a fost suportat jumătate de enoriaşi şi jumătate de un grup de tineri ai parohiei care au donat banii de la colindat. Clopotul s-a sfinţit la 25 decembrie 1999.
În anul 1999 s-a construit o clopotniţă din ţeavă, îmbrăcată în lemn, pentru clopotul cel nou, amplasată în punctul cel mai înalt al curţii Bisericii.
Începând
cu anul 2000 s-a început construcţia Aşezământului cultural-filantropic
"Sfinţii Ierarhi Tămăduitori Nicolae şi Nectarie",
care cuprinde: 2 săli de mese, bucătărie spaţioasă, prescurărie şi cuptor, bibliotecă
şi sală de lectură,
veşmântărie, cancelaria parohială şi baie.
În prezent acest complex este în faza de
finisaj şi dotări, având nevoie de mobilier (mese, bănci, mobilier de
bucătărie, ustensile pentru gătit, dulapuri pentru bibliotecă, şi altele).
Deşi nu este integral terminat, aşezământul oferă săptămânal masă caldă
(sâmbăta) pentru cei nevoiaşi, asigură prepararea săptămânală a
prescurilor şi permite realizarea de praznice la înmormântări sau
diferite sărbători, încă din 2004. Tot aici se desfăşoară
catehezele cu copiii şi cu adulţii.
Pentru terminarea lucrărilor şi pentru susţinerea operei filantropice şi misionare avem nevoie de ajutorul credincioşilor darnici şi binevoitori, pe care îi pomenim permanent în biserica "Pogorârea Sfântului Duh".
Vă dorim o zi binecuvântată!
Eventualele bannere ce apar pe pagină n-au nicio legătură
cu conţinutul site-ului.
